După cum cumoașteți, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană (UE) la data de 31 ianuarie 2020 astfel încât, în acest moment se află în perioada de tranziție care se va finaliza la 31 decembrie 2020.
Schimbarea statutului Marii Britanii din stat membru UE în stat terț implică inveitabil o serie de ajustări și schimbări procedurale în ceea ce privesc relațiile comerciale cu statele Uniunii Europene.
Pe aceste coordonate, avem plăcerea să vă informăm că în data de 15 decembrie 2020 – începând cu ora 10:00, Guvernul României – prin autoritățile abilitate, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), va organiza un webinar informativ în cadrul căruia vor fi prezentate noile reglementări privind regimul vamal, transportul de mărfuri și efectele asupra activităților de import/export pe relația cu acest stat,
Evenimentul va beneficia de prezența unor responsabili de rang înalt din cadrul instituțiilor și administrației centrale românești, a căror arie de competență reglementeză relațiile comerciale bilaretale româno-britanice, care vor aborda punctual principalele aspecte tehnice ale noilor metodologii.
Webinarul are ca principal obiectiv furnizarea de informații concrete, către operatorii economici și transportatorii rutieri de marfă din România, referitoare la comerțul cu bunuri, respectiv formalitățile, normele fiscale, precum și verificările și controalele vamale, în acest nou context.
Având convingerea că acest eveniment va constitui o sursă solidă de informare pentru mediul de afaceri românesc, ce derulează sau intenționează să dezvolte relații comerciale cu Regatul Unit, vă invităm să participați accesând link-ul alăturat.

Pentru orice informații suplimentare pe care le considerați necesare, ne puteți contacta la adresa de mail brexit@ccir.ro.

CCIR recunoaște importanța datelor dumneavoastră personale și se angajează să protejeze confidențialitatea și securitatea acestora. De aceea, este important pentru noi să vă furnizăm într-o manieră integrată informațiile legate de prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în cuprinsul Termenilor și Condițiilor.