Peste 60.000 de vizitatori la cele mai importante evenimente din agricultură, alimentație, ambalaje și băuturi

ROMEXPO împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României a organizat, între 30 octombrie și 3 noiembrie, cea mai importantă serie expozițională a toamnei: INDAGRA, INDAGRA FOOD & CARNEXPO, PACK SHOW și EXPO DRINK. Cele patru evenimente s-au bucurat de prezența a peste 60.000 de vizitatori.

Timp de cinci zile, ROMEXPO a fost platforma care a reunit întregul spectru de furnizori ai industriei agricole, alimentare, de ambalaje și băuturi, 950 de companii, din 25 de țări, expunându-și cele mai noi produse, soluții și servicii pe o suprafață de 54.500 mp.

INDAGRA și INDAGRA FOOD & CARNEXPO s-au desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Cele mai importante companii din sectorul agricol au fost prezente la INDAGRA 2019

INDAGRA a reprezentat și la ediția de anul acesta cadrul ideal pentru prezentarea proiectelor care aduc plus valoare agriculturii din România și impulsionează dezvoltarea relațiilor comerciale.

Cea mai importantă manifestare cu profil agricol din țară a reunit peste 540 de companii pe o o suprafață expozițională de 33.800 mp.

Evenimentul a înregistrat un grad de internaționalizare de 31%, la ROMEXPO fiind prezente 25 de ţări cu tradiţie în domeniul agricol, exportul şi importul de produse şi echipamente performante: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.

Mai mult decât atât, INDAGRA 2019 a beneficiat de participarea oficială internaţională și de grup a țărilor: Franța, Grecia, Italia, Turcia și Ungaria.

În cadrul evenimentului, producătorii şi distribuitorii din domeniu au prezentat produse şi echipamente moderne, în scopul de a crește performanţele și profitul în cultura legumelor, fructelor şi seminţelor, creşterea animalelor, viticultură şi vinificaţie.

De asemenea, specialiștii în agricultură au beneficiat de oferte speciale la mașinile și utilajele care asigură o mai mare flexibilitate şi o creştere rapidă a productivităţii.

Expozanții și-au prezentat produsele în cadrul a trei saloane tematice: Salonul de Agricultură, Salonul de Zootehnie și Salonul Utilajelor Agricole. În plus, pe platformele exterioare a fost organizată și o zonă dedicată produselor tradiționale românești unde vizitatorii s-au bucurat de obiceiurile și tradițiile culinare din toate zonele geografice ale României.

ROMEXPO a organizat prima ediție a Conferinței INDAGRA –  Ferma de familie, creatoare de valoare adăugată în România, eveniment care a adus în dezbaterea publică importanța IMM-urilor pentru domeniul agricol. Aceasta s-a desfășurat în două paneluri: „Alocările financiare atrase de IMM-uri agroalimentare” și „Tendințe și oportunități de vânzare în industria agroalimentară” și a reunit antreprenori, fermieri, ingineri agricoli, producători și importatori din domeniul agricol, studenți la facultăți cu profil agricol și agroalimentar.

Programul activităților conexe a fost unul complex și de interes atât  pentru vizitatorii specialiști, cât și pentru publicul larg. Cei prezenți au primit informații utile despre dezvoltarea agriculturii din România prin prisma inovațiilor, promovarea produselor românești pe piața internă și externă, precum și sfaturi în ceea ce privește accesarea fondurilor europene.

Urmăriți site-ul www.indagra.ro pentru detalii despre INDAGRA 2020.

Reprezentanții industriei alimentare și-au dat întâlnire la INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2019

Târgul internațional pentru industria alimentară a reunit 250 de firme care au expus produse și tehnologii de ultimă generație pe o suprafață de 15.300 mp.

La INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2019 au participat companii din 13 țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Republica Moldova, Olanda, România, Suedia, Turcia și Ucraina, evenimentul înregistrând un grad de internaționalizare de 22%.

Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și a fost organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României și cu ADDOR EVENTS.

INDAGRA FOOD & CARNEXPO a completat tematica Târgului internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei, promovând cei mai importanți producători, distribuitori și importatori de echipamente și tehnologii pentru industria alimentară, industria cărnii, panificație, industrializarea legumelor și fructelor, prelucrarea peștelui și laptelui.

Manifestarea le-a dat posibilitatea companiilor expozante să-și lanseze produsele și să prezinte noutățile din domeniu în cadrul unor zone tematice: Salonul industriei cărnii din România, Salonul de panificație, lactate, fructe și legume, Salonul GastroFood.

Zonă destinată promovării industriei cărnii din România, a pus accent pe noile tehnologii, echipamente și utilaje de prelucrare a cărnii, furnizori și procesatori de materii prime pentru industria cărnii, condimente, membrane și aditivi, producători de produse din carne.

Urmăriți site-ul www.indagra-food.ro pentru detalii despre INDAGRA FOOD 2020.

Prezență internațională la PACK SHOW 2019 – singura expoziție de packaging din România

PACK SHOW 2019 – singura expoziție de packaging din România s-a desfășurat între 30 octombrie – 3 noiembrie la ROMEXPO, în paralel cu INDAGRA, INDAGRA FOOD & CARNEXPO și EXPO DRINK.

Spre deosebire de edițiile anterioare, când expoziția a intrat doar în vizorul vizitatorilor de profil, PACK SHOW 2019 a fost vizitat și de clienți și potențiali clienți veniți din rândul producătorilor agricoli.

În cele cinci zile rezervate expoziției, Pavilionul Central a fost scena întâlnirilor de afaceri productive, a ofertelor de parteneriat și a discuțiilor axate pe informații tehnice și de calitate în domeniul producerii, imprimării, ambalării, etichetării și transportării ambalajelor.

Anul acesta, PACK SHOW a acordat o atenţie specială ambalajelor sustenabile şi biodegradabile, tehnicilor de ambalare şi ambalajelor din industriile farmaceutică şi cosmetică, dar şi soluţiilor de ambalare destinate industriei alimentare şi a băuturilor.

Detalii despre ediția viitoare pe www.packshow.ro.

Expo Drink 2019 – o călătorie a simțurilor în lumea celor mai rafinate băuturi!

În completarea tematicii INDAGRA și INDAGRA FOOD & CARNEXPO, Târgul de vinuri, bere și alte băuturi alcoolice și non-alcoolice – EXPO DRINK a oferit vizitatorilor posibilitatea de a degusta și achiziționa băuturi românești de tradiție, dar și produse recunoscute la nivel internațional. Vizitatorii specialiști au primit informații și sfaturi de la reprezentanții companiilor expozante despre cele mai noi și eficiente tehnologii folosite în industrie, în special în ceea ce privește utilajele pentru industria vinului, procesarea strugurilor și procesarea fructelor, serviciile de proiectare, dimensionare și utilare a cramelor de diverse dimensiuni.

Timp de cinci zile, în Pavilionul B2 al ROMEXPO, producători tradiționali și internaționali de vinuri și băuturi alcoolice, distribuitori din domeniu și producători de echipamente folosite în procesul de vinificație, dar și producători și distribuitori de sucuri naturale sau carbogazoase, de concentrate din fructe, de băuturi energizante, organice, cafea  și ceaiuri au prezentat vizitatorilor transformările prin care băuturile și derivatelor lor trec pentru a deveni desăvârșite și rafinate. Secretele de producție a băuturilor prezentate au fost dezvăluite de specialiști ai companiilor din: România, Bulgaria, Republica Moldova și Portugalia.

EXPO DRINK 2020 promite vizitatorilor specialiști și publicului larg noi surprize și multe evenimente conexe de interes, precum conferințe și dezbateri, dar și demonstrații inedite de bartending.

Despre ROMEXPO

ROMEXPO S.A., societate comercială cu capital privat, are ca acționar majoritar Camera de Comerț și Industrie a României, unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români.

Pentru informaţii destinate presei:

Oana Netbai – PR Specialist ROMEXPO

mailto: pr@romexpo.ro,

Tel: 0758/ 837 759 sau +40 21 207.70.00/ int. 1221

 

 

Loredana Dogaru -Tulică – PR Specialist ROMEXPO

mailto: pr@romexpo.ro

Tel: 0758/ 039 413 sau +40 21 207.70.00/ int. 1160